REFLECŢIA PERSONALĂ – Ca tehnică a activităţii
mintale, desemnează o concentrare a intelectului şi o luminare care se produc
asupra unor cunoştinţe, idei, sentimente, acţiuni etc. supuse analizei şi
examinării. O capacitate şi un mod de acţiune mintală, reflecţia
personală este strâns legată de inteligenţa şi puterea de anticipaţie, de
posibilităţile de abstractizare şi de creaţie a individului.
Ca modalitate de învăţare, reflecţia, se distinge
ca una dintre cele mai atractive şi mai fructuoase metode, de mare valoare
euristică. Elevii pot ajunge la descoperirea personală a unor adevăruri şi pe
calea reflecţiei interioare, prin meditaţie. Fără reflecţie, nu există
cunoaştere, elaborare, creaţie. Ea intră
uşor în asociere cu alte metode şi procedee de învăţământ.
Se poate aborda eficient în activităţile
didactice ce-şi propun dezvoltarea creativităţii muzicale a elevilor. Sunt
numeroase activităţi ce solicită reflecţia, ca metodă de învăţare. Se
regăseşte, de exemplu, în activităţile în care se solicită elevului
decodificarea mesajului muzical al unei lucrări muzicale interpretate sau
audiate. Elevii pot fi solicitaţi să găsească un titlu corespunzător creaţiei,
să redea mesajul muzical prin povestire sau desen, să creeze un text la o
melodie dată sau invers, să opereze cu un anumit material muzical în scopul
creerii sau recreerii unei lucrări
muzicale.
În timpul reflecţiei, elevul întreprinde
tatonări, încearcă anticipaţii, formulează soluţii, ipoteze şi căi de
rezolvare; în mintea lui se cristalizează mai multe variante de soluţii
posibile, se ajunge la elaborări sau concluzii noi, la redescoperirea de
reguli, legi, principii noi etc., se conturează noi sinteze care-l aduc,
uneori, în pragul unor adevărate creaţii personale, originale.
Reflecţia
poate avea un caracter ocazional, spontan sau sistematic (de studiu metodic)
sau poate lua o formă dirijată ori autodirijată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu