Lectia de limba si literatura
romana este forma de baza de organizare a invatarii unei teme de limba,
comunicare si literatura intr-o unitate de timp bine precizata, urmarind ca o
cantitate determinanta de infromatie sa fie asimilata activ de subiectul
educatiei pe baza unor activitatii sistematice. Taxonomia lectiilor are in
vedere fie factorul constant fie factorii variabili. Avand in vedere factorul
constant, distingem: lectii cu structura unifunctionala; lectii cu structura
bifunctionala sau trifunctionala; lectii cu structura polifunctionala in care
conform principiului concentric al invat. romanesc se predau si se invata
putine cunostiinte noi alaturi de cele deja invatate in clasele anterioare. In
functie de combinatia diversilor factori variabili, distingem: lectia de
transmitere si insusire de noi
cunostiinte centrata pe activitatea cadrului didactic; lectia de
dobandire de noi cunostiinte centrata pe elev si in special pe noutatea adusa;
lectia de formare de priceperi si deprinderi; lectia de recapitulare si
sistematizare; lectia de verificare si control si de evaluare a cunostiintelor
si deprinderilor. Ca unitate didactica fundamentala, lectia presupune o
structura repetabila, ale carei secvente majore, din perspectiva promotorilor
gandirii critice, au fost denumite evocare (E), realizarea sensului (RS),
refelctie (R), ponderea acestora variind de la un tip de lectie la altul.
Literatura de specialitate mai vorbeste si despre lectia flux
(receptare-invatare), ale carei avantaje constau in faptul ca: angajeaza in
procesul didactic nivelurile superioare ale gandirii; implica elevul in propria
intruire; realizeaza relatia de cooperare elev-profesor; urmareste ca actul
invatarii sa fie un torent; insusirea activa a elementelor noi se bazeaza pe
insusirea elementelor anterioare; este un tip de lectie care nu necesita
fixarea cunoastiintelor ca moment distinct.
scurt și perfect :)
RăspundețiȘtergere