29. PRINCIPALE TIPURI DE LECTIE LA LIMBA SI LITERATURA ROMANA IN INVAT. PRIMAR.

 Lectia de limba si literatura romana este forma de baza de organizare a invatarii unei teme de limba, comunicare si literatura intr-o unitate de timp bine precizata, urmarind ca o cantitate determinanta de infromatie sa fie asimilata activ de subiectul educatiei pe baza unor activitatii sistematice. Taxonomia lectiilor are in vedere fie factorul constant fie factorii variabili. Avand in vedere factorul constant, distingem: lectii cu structura unifunctionala; lectii cu structura bifunctionala sau trifunctionala; lectii cu structura polifunctionala in care conform principiului concentric al invat. romanesc se predau si se invata putine cunostiinte noi alaturi de cele deja invatate in clasele anterioare. In functie de combinatia diversilor factori variabili, distingem: lectia de transmitere si insusire de noi  cunostiinte centrata pe activitatea cadrului didactic; lectia de dobandire de noi cunostiinte centrata pe elev si in special pe noutatea adusa; lectia de formare de priceperi si deprinderi; lectia de recapitulare si sistematizare; lectia de verificare si control si de evaluare a cunostiintelor si deprinderilor. Ca unitate didactica fundamentala, lectia presupune o structura repetabila, ale carei secvente majore, din perspectiva promotorilor gandirii critice, au fost denumite evocare (E), realizarea sensului (RS), refelctie (R), ponderea acestora variind de la un tip de lectie la altul. Literatura de specialitate mai vorbeste si despre lectia flux (receptare-invatare), ale carei avantaje constau in faptul ca: angajeaza in procesul didactic nivelurile superioare ale gandirii; implica elevul in propria intruire; realizeaza relatia de cooperare elev-profesor; urmareste ca actul invatarii sa fie un torent; insusirea activa a elementelor noi se bazeaza pe insusirea elementelor anterioare; este un tip de lectie care nu necesita fixarea cunoastiintelor ca moment distinct. 

Un comentariu: