In general, diferentiarea elevilor este data de varsta, de aptitudini, de
achizitii, de interese, de motivatie si de capacitatea de a se concetra si
rezistenta la efort. In acest process de evolutie se poate constata ca s-a schimbat
numai orientarea invatamantului spre adoptarea unei strategii sau alteia,
pastrandu-se, inca, tendinta genrala de a se realize un invatamant pe masura
elevilor. In conditiile in care dezideratul general al scolii actuale este de
a-l invata pe elev sa invete, sa simta nevoia de a invata permanent, in
decursul lui vietii, rolul pedagogului nu rezida atat in transmiterea de
cunostiinte, ci in organizarea si indrumarea activitatii de invatare, astfel ca
aceasta sa favorizeze realizarea unor obiective complexe si superioare, precum
capacitatea de autoinstruire si de adaptare la situatii noi. Natura si gradul
de dezvoltare al deosebirilor individuale conduc la ideea ca nu ne vom gasi
nicioadata in fata omului in general, ci intotdeauna in fata unui om particular,
aunui individ care este adesea o enigma, o problema a carei solutie nu poate fi
gasita decat in el. Dupa cum remarca multi psihologici, o strategie stiintifica
fundamental care sa duca la o diferentiare autentica si eficienta in intruirea elevilor implica, intre altele, lamurirea
unor probleme psihologice:cunoasterea particularitatilor psihologice ale evilor
in corealtie cu randamentul scoalr; clasificarea psihologica a elevilor in
procesul invatarii cu referire la partiuclaritatile activitatii de gandire, la
capacitatea de invatarea. De aceea cadrul didactic trebuie sa colaboreze cu
psihologul. Rolul cadrului didactic in intruirea diferentiata nu vizeaza doar selectarea continuturilor si a cailor de
accesibilizare a lor in vederea realizarii obiectivelor scolare, ci se refera
mai cu seama la interventia sa cu tact in privinta modului in care isi indruma
discipolii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu