după
Ion Creangă
-
text adaptat -
Era odată un
moşneag ş-o babă, şi moşneagul avea o fată şi baba iar o
fată.
Fata babei era
slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă. Fata moşneagului însă era frumoasă,
harnică, ascultătoare şi bună la inimă.
Baba îi spunea
mereu moşului că fata lui nu ascultă, că-i leneşă şi că trebuie s-o alunge de
la casă.
Într-una din
zile, moşneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata şi-i
zise:
- Draga tatei,
du-te şi tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atâta gâlceavă
la casa asta din pricina ta. Dar te sfătuiesc ca un tată ce-ţi sunt, că
orişiunde te-i duce să fii supusă, blajină şi harnică.
Biata fată,
sărută mâna tată-său şi porni în lume.
În drumul ei, îi
ieşi înainte o căţeluşă bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai
coastele,... fetei i se făcu milă şi, luând căţeluşa, o spălă şi o griji foarte
bine.
Apoi... îşi
căută de drum, mulţumită fiind în suflet că a putut săvârşi o faptă bună.
Nu merse ea
tocmai mult şi numai iaca ce vede un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi
în toate părţile... Fata, harnică cum era, curăţi părul de uscături şi de omizi
cu mare îngrijire şi apoi se tot duse înainte să-şi caute stăpân.
Mergând ea mai
departe, numai iaca ce vede o fântână mâlită şi părăsită... Fata râni fântâna,
o îngriji foarte bine şi îşi căută de drum.
Apoi dă de-un
cuptor nelipit şi mai-mai să se risipească. Fata... îşi suflecă mânecile, lipi
cuptorul... de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti.
Mergând apoi zi
şi noapte, ajunge la
Sfânta Duminică şi rămase să slujească la ea. Fără a se
speria, spălă copiii Sfintei Duminici, care erau balauri şi jivine de tot soiul
şi pregăti bucatele.
Sfânta Duminică
i-a zis fetei să se suie în pod şi să-şi aleagă, drept plată, o ladă. Dintre
toate lăzile de acolo, fata o alese pe cea mai veche şi mai urâtă. Apoi,
luându-şi rămas bun, se întoarse spre casa părintească cu bucurie.
Pe drum, mâncă
plăcinte crescute şi rumenite din cuptorul grijit de dânsa; mai încolo a băut
apă din fântâna plină cu apă limpede cum îi lacrima, dulce şi rece cum îi
gheaţa; mai departe, părul grijit de dânsa încărcat de pere galbene ca ceara şi
dulci ca mierea şi-a aplecat crengile în jos şi fata a mâncat multe pere...
Când s-a
întâlnit cu căţeluşa, care acum era voinică şi frumoasă, aceasta i-a dat o
salbă de galbeni, ce purta la gât, drept mulţumită că a căutat-o la boală.
Când a ajuns
acasă, moşneagului i s-au umplut ochii de lacrimi şi inima de bucurie.
Deschizând lada, împreună, nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite şi turme
de oi au ieşit din ea, încât moşneagul pe loc a întinerit, văzând atâtea
bogăţii.
Fata babei
atunci şi-a luat inima-n dinţi şi a zis:
Porneşte cu
ciudă, trăsnind şi plesnind, mergând tot pe acelaşi drum pe unde fusese fata
moşneagului...
Când o rugară şi
căţeluşa, şi părul, şi fântâna, şi cuptorul ca să îngrijească de dânsele, ea le
răspundea cu ciudă şi în bătaie de joc.
-
Da', cum nu! Că nu mi-oi feşteli eu mânuţele tătucuţii şi ale mămucuţii!
Ajungând şi ea la Sfânta Duminică ,
s-a purtat cu obrăznicie şi prosteşte:
a opărit copiii Sfintei Duminici, de ţipau şi fugeau nebuni
de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de
nu mai era chip să le ia cineva în gură. Drept plată, şi-a ales lada cea mai
nouă şi mai frumoasă, căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai
frumos.
Apoi a plecat
fără să-şi ia rămas bun, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică şi să
îi ia lada.
Când ajunse la
cuptor, focul o arse şi nu a putut lua plăcinte... La fântână... paharele pe
loc s-au cufundat, apa într-o clipă a secat şi fata de sete s-a uscat.
Ajungând în
dreptul părului,... care era bătut cu lopata de pere multe ce avea..., fata n-a
avut parte să guste vreuna, căci părul s-a făcut de o mie de ori mai înalt
decât era, încât îi ajunseseră crengile în nori.
Când s-a
întâlnit cu căţeluşa şi a vrut să-i ia salba de galbeni, căţeluşa a muşcat-o...
Acasă, din ladă,
au ieşit mulţi balauri care au mâncat-o pe babă cu fată cu tot...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu