T1

PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI

         

1. OBIECTUL DE STUDIU AL PSIHOPEDAGOGIEI JOCULUI
Obiectul de studiu  al psihopedagogiei este jocul. Jocul este una dintre activităţile umane fundamentale. Jocul este divertisment, recreere şi, în acelaşi timp, nevoie vitală de reconstrucţie imaginară a realităţii. Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul întregii vieţi. Jocul apelează şi la capacitatea omului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite obiectelor, acţiunilor şi faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. Maria Montessori considera că jocul este munca copilului. E. Erikson considera jocul ca un instrument prin care copiii acţionează şi scot la lumină sentimente şi idei interiorizate. Jocul poate fi definit drept un comportament motivat intrinsec, liber ales, plăcut pentru copil şi orientat către proces. Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea obţine următoarea definiţie a jocului: Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o creează singur.

2. CARACTERUL INTERDISCIPLINAR AL DISCIPLINEI (margareta) Caracter universal si permanent. Jocul este o realitate prezenta in viata omului, indiferent de varsta acestuia, regiunea geografica sau etapa istorica. Caracter polivalent, in sensul in care el este pentru copil si munca si arta si realitate si fantezie. De asemenea, jocul prezinta o gama diversa de domenii in care se aplica : medicina, psihologie, pedagogie, asistenta sociala, teatru s.a.m.d.   Caracter complex. Jocul este o activitate determinanta pentru formarea si dezvoltarea personalitatii umane. Medicina – functiile dignostice si terapeutice ale jocului. Psihanaliza – functiile psihanalitice ale jocului. Logopedia – jocuri de limbaj, cu valoare terapeutica, demonstrative. Pedagogia – se ocupa de problema jocului. Psihologia varstelor – stadialitatea si particularitatiile jocului. Sociologia educatiei – activitatea de socializare prin joc. Logica – tipurile de joc. Psihopedagogia jocului foloseste teorii, metode din cele 7 discipline cu care interfereaza. Psihopedagogia jocului este o disciplina cu caracter interdisciplinar.  

3. DOMENIUL CONCEPTUAL AL DISCIPLINEI. Jocul este una dintre activităţile umane fundamentale. Jocul este divertisment, recreere şi, în acelaşi timp, nevoie vitală de reconstrucţie imaginară a realităţii. Ed. Claparede, M Montessori, J. Piaget, A. Leontiev, P.P. Neveanu, U. Şchiopu, S. Teodorescu şi mulţi alţii, au lucrări de referinţă în acest domeniu. Ideea de bază pe care o surprind este aceea că în joc copilul învaţă, antrenează creativitatea şi depune efortul unei activităţi similare cu munca.    Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esenţial pentru dezvoltarea personalităţii lui şi că, prin joc se dezvoltă capacităţile şi competenţele de bază. Maria Montessori considera că jocul este munca copilului, atrăgând în felul acesta atenţia asupra efortului pe care îl depune copilul în joc. J. Piaget a făcut observaţii minuţioase şi extinse asupra jocului. E. Erikson considera jocul ca un instrument prin care copiii acţionează şi scot la lumină sentimente şi idei interiorizate. Jocul poate fi definit drept un comportament motivat intrinsec, liber ales, plăcut pentru copil şi orientat către proces. Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea obţine următoarea definiţie a jocului: Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o creează singur. Domeniul Conceptual se formeaza din achizitii de concepte din cele 7 discipline cu care interfereaza. Este asimilat prin relatii interdisciplinare de la celelalte stiinte cu care relationeaza.

4. TEORIILE DESPRE JOC (TEORIILE BILOGISTICE, TEORIILE RECREERII, TEORIILE EXERSARII, TEORIILE COGNITIVE, TEORIILE PSIHANALITICE)
Teoria Biologista Froebel in 1860-1890 a elaborate in sustinerea activitatii sale didactice in gradinita prin care el spune ca jocul este cel care il insoseste pe copil inca de la nastere (latenta) si ii consuma energia spiritual prin care copilul va functiona in devenirea sa.  Prin modelul temperamental, copilul mosteneste genetic o anumita coloratura energetic (vezi diversitatea temperamentala) Teoria biologista confirma cu prioritate functia psihomotrica care il explica in contextual dezvoltarii armonioase ale personalitatii copilului.  Teoria Surplusului De Energie (Spencer – filosof) – prin care el explica bogatia disponibilitatilor bioenergetice pe care copilul le manifesta la nastere, disponibilitati pe care noi e mai bines a le valorificam prin intrarea copilului sau activizarea copilului in activitati de joc (jocuri de miscare, jocuri imitative – mai ales in primul an de viata) si toate jocurile care se manifesta la 0-2 ani si care dezvolta inteligenta senzorio-motorie.  Teoria Recreerii (Lazarus – filosof) – este elaborate in spiritul functiei terapeutice a jocului asociata cu cea psihomotrica.  Conform acestei teorii, prin joc ne putem exprima niste trairi affective pe  care contextul familiar sau educational si le-a refulat.  Un rol important in teoria recreerii il are cadru didactic, va alege acele discipline optionale care pot compensa tipurile de activitati de socializare, afective pentru destinderea tuturor le place sa iasa din cadrul scolii.  Teoria Recapitularii – ne conduce spre sociologia educatiei sis pre modelul cultural. Bourdieu “Reproducerea modelor cultural prin educatie El ne invita sa transferam de la o generatie la alta cutume, traditii si obiceiuri.  Aceasta teorie de trimite spre fenotip, cel pe care ni l-a dat Dumnezeu.  Teoria Jocului, Ca Stimulent Al Cresterii – in sensul cresteri fizice, adica al dezvoltarii, in scopul adaptari realitatiilor noi in care intra in contact copilul.  Aceasta teorie se refera mai ales la dezvoltarea fizica si somatica Teoria Exersarii (Gross) – se fundamenteaza printr-o activitate de exercitiu, prin practica unor abilitati care pe langa valentele recrestive au si valoare formative in sensul activizarii analizatorilor (Teoria lui Eduard Claparède – Educatia functionala) si care explica valentele formative ale jocului in functie de natura analizatorilor activitati (ca analizator). Prin material didactic individualizat, copii sunt entitati unice.  Claparède realizeaza o clasificare de jocuri astfel avem jocuri senzoriale (muzicale, de coordoanre, de culoare); motrice (actioneaza cu analizatorul kinestezic); psihice (sunt intr-o mare diversitate – afective, cognitive, intelective) pentru ca el vorbeste aceasta strategie didactica – dramatizarea – pe care o recomanda prescolarului pentru a organiza minijocuri de vanatoare, incat copilul sa descopere ce este frumos, misterios.  Teoria Dezvoltarii Cognitive In Explicarea Jocului – Piaget, Bruner, Vagostki.  Teoria dezvoltarii cognitive prin joc este dezvoltata de mai multi psihologi in functie de continuturile stiintifice si de natura acestora in activitatea de joc organizata in gradinita si scoala.  Se dezvolta idea unei imbogatiri a jocului prin imaginatie, prin trairea afectiva, prin activitati practice astfel incat cele 3 forme de manifestare a prescolarului (joc, creatia si invatarea) sa fie intelese si valorificate in grupa de copii de fiecare cadru didactic.  Teoria Dezvoltarii Afective – este cea care explica rolul jocului in a consuma, in a scoate la lumina, conflictele interne, si care se pot manifesta prin persistenta spre autoafirmare, putere, manifestari spontane unice pentru copil.  Teoria Manifestarilor Morale Prin Joc Piaget – judecata morala la copil. Kobler – stadialitatea morala in dezvoltarea personalitatii copilului in ontogeneza prin care se dezvolta stadiile moralitatii dominand asimilarea modelelor si imitarea acestor modele.  M. Debesse, vorbeste de 2 procese:  Inculturatia: se produce in familie Aculturatia; apare in mediul educational din gradinita sau scoala.

5. FUNCTIILE JOCULUI DIDACTIC . 
a. Functia psihomotrica - incepe a se manifesta din primii ani de viata (inteligenta senzorio-motorie)``` Urdula Schiopu - ``lasati copiii sa se joace`` . Aceasta functie este fundamentala pentru dezvoltarea personalitatii copilului. 
b. Functia de socializare - prin activitatile in grupa de copii, ca grup scolar si in clasa de copii ca grup social. Socializarea este prima dimensiune de care depinde adaptarea la gradinita si la scoala (jocu de dramatizare, rol, muzical).
c. Functia cognitiva - ne propune o cunoastere si jocului prin care se dezvolta o diversitate de tipuri de invatare perceptiva, motrica, verbala, non-verbala, prin intelegere, memorizare, dramatizare. 
d. Functia psihanalitica, terapeutica (de orientare mai noua) - care ofera posibilitatea copilului de a da nastere unui cartasis - o descarcare a tensiunii acumulate anterior prin situatii de dramatizare in care se manifesta verbal sau atitudinal prin proiectiva jocurilor din care descoperim care snt dorintele copiiilor pe vviitor (jocul meseriilor).
e. Functia simbolica - in activitatea ludica, simbolica ludica in care copilul cauta simboluri ce pot suplini la un moment dat elemente din realitatea care se manifesta.
f. Functia psihanalitica - trairi afectie ascunse si greu de scos la suprafata in personalitatea copiiilor. 
Intre aceste functii este o relatie de determinare functionala.

 6. DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII PROCESELOR PSIHICE ÎN PERIOADA PRESCOLARITĂTII Directii (repere) de dezvolare: 1) Motricitatea – se dezvolta si in viziunea nivelului de manifestare a inteligentei psihomotrice in jurul varstei de 2 ani.  Ursula Schiopu in lucrarile sale privind psihologia copilului enunta ca o prioritate nevoia de actiune a copilului ca baza a dezvoltarii sale psihice (“varsta gratiei”) – se descopera si se cultiva aptitudiniile motrice (ex: coordonari, miscari in spatiu)  Din punct de vedere al motricitatii, se impun cu necesitate, jocurile de miscare, intr-o gaura cat mai variata, valentele sale formative fiind foarte deschise (vezi, teoriile despre joc); miscarea este vitala in eliberarea energiilor si exploararea mediului inconjurator.  Senzorialitatea la prescolari – ca dimensiune de activizare a analizatorilor printr-o gama cat mai larga si diversificata de stimuli din lumea exterioara care sa genereze perceptii noi care vor sta la baza formarii reprezentariilor, perceptiile pe care copilul le realizeaza prin diferite cunoasteri senzoriale = stau la baza reprezentariilor  Se recomanda – material didactic in activitate din gradinita (diversitatea materialului didactic; microactivitate fara material didactic). La perceptii se formeaza structurile specific formelor superioare ale perceptiilor: spatiul tridimensional, timpul, miscarea) perceptii: spatiu, miscare, timpul = reprezentari mai tarziu. aceasta dinamica a dezvoltarii imaginatiei reproductive pe baza experientei perceptive care conserva constatele perceptive in contextul formarii reprezentarilor. Activitatea cognitiva-intelctiva – prin imaginatie, gandire, limbaj, atentie, memorie. Ele se caracterizeaza prin acele dimensiuni specific stadiului preoperatoriu, stadiu in care copilul este capabil de a organiza multimi si operatii de multimi cu obiecte concrete de a face comparatii intre multimi, de a clasifica dupa un citeriu dat sa le serieze intr-o anumita ordine (se dezvolta atentia distribuitiva, memoria voluntara, limbajul interior, imaginatia creativa). Activitatea afectiv-motivationala – ca o componenta ce confera un suport afectiv activitati, o bucurie continuu foarte nuantate care motiveaza copilul si o predispozitie favorabila activitati din gradinita (un mic jod de miscare, fond musical, glume) – elementul care focalizeaza atentia copiilor. Aceasta dimensiune este foarte importanta pentru copiii. Socializarea eului si definirea constiintei de sine (Abordarea lui Allport). Allport constiinta sinelui corporal, afectiv si cultural; conditia fundamentala – integrarea copilului in grupa de copiii la gradinita prin joc, activitate de creatie, comunicare, activitatea de grup; socializarea se face prin comunicare, prin miscare, joc, prin creatie. Constientizarea eului social, dinamica comunicarii in gradinita, dezvoltarea activitatii care ii activizeaza pe totii in diferite secvente, astfel incat niciun copil sa nu se simta neintegrat, nesolicitat, neevaluat. Imaginea si respectful de sine la prescolar devine foarte importante in formarea personalitatii sociale a acestuia (au o sensibilizare excesiva). Fiecare copil are nevoie de stimulente si evaluare – dezvoltarea stimei de sine (expozitii, portofolii, activitatii pentru oferirea monumentelor care ii fac sa aiba incredere in ei insisi)

7.FORMELE DE ACTIVITATE ALE PRESCOLARULUI SI ROLUL LOR ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂTII ACESTORA. Noţiunea de activitate ludică nu e reductibilă la joc, la jocul simbolic, la jocul cu reguli sau la diferitele variante ale acestora. Ea este, în esenţă, o formă de activitate instructiv-educativă specifică învăţământului preşcolar, activitate centrată pe promovarea “spiritului jocului”. În general, activităţile ludice din grădiniţa de copii se pot divide în: activităţi la alegere şi activităţi de învăţare dirijată; activităţi recreative şi de relaxare; activităţi de dezvoltare şi recuperatorii; activităţi ocupaţionale care îl apropie pe copil de activităţile zilnice, folositoare desfăşurate de copii mai mari sau. În cazul grădiniţelor cu program prelungit şi săptămânal, la aceste activităţi se adaugă activităţi recreative şi de relaxare, activităţi de dezvoltare şi exersare a aptitudinilor individuale, activităţi recuperatorii, activităţi desfăşurate în cursul programului de după-amiază. Activităţile de învăţare dirijată sau activităţi comune ar corespunde “lecţiilor” întâlnite în învăţământul de tip şcolar, activităţi cunoscute şi sub denumirea de “activităţi obligatorii”. Ele sunt activităţi instructiv-educative specifice învăţământului preşcolar. Activităţile comune pot fi (după conţinut): de educarea limbajului, matematice, de cunoaştere a mediului înconjurător, activităţi practice şi elemente de educaţie casnică, educaţie pentru societate, educaţie muzicală, educaţie plastică, educaţie fizică. Una din formele pe care le îmbracă activităţile la alegere este jocul ca formă de activitate instructiv-educativă. Deşi rolul său este mai neînsemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe, jocul didactic are o contribuţie largă în precizarea, consolidarea, adâncirea, verificarea, sistematizarea şi evaluarea cunoştinţelor, iar între mijloacele instructiv-educativ ocupă locul cel mai important prin influenţa pe care o exercită asupra celor mai profunde laturi ale personalităţii copilului. Fiind tipul de activitate prin care se urmăreşte fixarea, sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor, trebuie reţinut faptul că jocul didactic se desfăşoară după activităţile de observare, lecturi după imagini, memorizări, povestiri, deci este necesar să se asigure legătura şi continuitatea cu activităţile care constituie rezerva de cunoştinţe necesare jocului didactic. Pentru a cunoaşte îndeaproape rolul şi locul jocului didactic în cadrul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă, trebuie să cunoaştem conţinutul cunoştinţelor care se consolidează, se adâncesc, se sistematizează şi se verifică prin jocul didactic. La vârstă preşcolară copilul este în plină dezvoltare deci, şi procesele psihice se dezvoltă, jocul didactic contribuind la dezvoltarea gândirii logice care operează cu noţiuni, judecăţi, raţionamente. Tot acum, gândirea copilului se ridică treptat la un nivel mai înalt, se dezvoltă operaţiile gândirii, copilul comparând fructe, legume, animale, scoate în evidenţă deosebiri şi asemănări, face analize şi sinteze ajungând la generalizări şi abstractizări. În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii se dezvoltă şi limbajul astfel sunt prevăzute în programă jocuri didactice care ajută la îmbunătăţirea pronunţiei unor sunete mai greu de rostit – „Spune cum face?”, „Răspunde repede şi bine”, la folosirea corectă a numărului substantivelor „Eu spun una, tu spui multe” şi a acordului gramatical „Spune mai departe”. Fiind pregătite în cadrul jocurilor alese prin exerciţiile senzoriale sau jocuri-exerciţii, jocurile didactice contribuie la dezvoltarea sensibilităţii auditive, gustative, olfactive, tactilo-kinstezice. Jocul didactic are o largă contribuţie şi la stimularea şi dezvoltarea atenţiei, memoriei, imaginaţiei, la conturarea personalităţii copilului preşcolar, la pregătirea lui pentru şcoală. Numai cunoscând conţinutul şi varietatea jocului didactic, educatoarea poate să se orienteze cu uşurinţă în alegerea şi conducerea metodică a jocului didactic, la utilizarea lui pentru formarea şi educarea copilului de vârstă preşcolară. Copiii practică liber jocul în numeroase momente de relaxare pe care le oferă grădiniţa: dimineaţa, până la prima activitate de învăţare dirijată (până aprox. – 9,00), între aceste activităţi sau în activităţile cu caracter complementar (“activităţi distractive” – după 11,00) şi, după-amiaza, la grădiniţele cu orar prelungit, până se încheie programul. Jocul e întâlnit la grădiniţa de copii ca activitate de sine stătătoare, în varianta sa de joc simbolic (joc de manipulare, joc imitativ şi joc de creaţie). Ca joc de reguli, el e prezent în desfăşurarea anumitor activităţi de învăţare dirijată (“activităţi comune”). De asemenea, el e prezent şi ca joc distractiv, în special după anumite activităţi de învăţare dirijată (joc motric, liniştitor sau dinamic, joc de atenţie, de perspicacitate etc.) sau în cadrul activităţilor complementare.

8. TIPURI DE JOC ( DE SOCIALIZARE, TERAPEUTICE, DE DRAMATIZARE)
Tipurile de joc la preşcolar: Varietatea de jocuri specifice acestei vârste se poate, totuşi, grupa în câteva categorii fundamentale. 1. Jocul cu subiect şi roluri alese din viaţa cotidiană, jocuri aparţinătoare celor de creaţie dar care, la începutul perioadei sunt, mai degrabă, jocuri de imitaţie. 2. Jocuri cu subiecte şi roluri din basme şi povestiri - jocuri dramatizare. 3. Jocul de construcţie trece de la manipularea materialului de construcţie cu eventuale încercări şi reuşite de suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcţii sofisticate din cuburi, combino şi lego. Uneori, jocurile de construcţii oferă şi „modele" sugestie pe care copiii le ignoră la 3-4 ani, încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant pe la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depăşească. Deseori jocul de construcţie precede sau se îngemănează cu jocul de creaţie. Prin el copiii îşi construiesc cadrul de joc necesar subiectului din jocul de creaţie: şantierul, tărâmul zmeilor, cabinetul doctorului, grădina zoologică etc. Jocurile de construcţie sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea deprinderilor manuale ale copiilor. 4. Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mişcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia interioară. La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă fragmente din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie imprimat. Din această categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede?  5. Jocurile hazlii foarte apropiate uneori de cele de mişcare nu se confundă cu acestea, întrucât există astfel de jocuri în care mişcarea lipseşte cu desăvârşire. Ele se aseamănă şi cu jocurile didactice prin faptul că, de obicei pun în faţa celor mici o problemă de rezolvat. Au şi ele reguli iar funcţia lor dominantă este cea recreativă. Sunt deosebit de valoroase din perspectiva valenţelor formative în plan psihologic (dezvoltă atenţia, perspicacitatea, spiritul de observaţie etc.) Atmosfera de joc este creată prin cerinţa de a ghici ceva, (Jocul „Cald, rece, fierbinte”), de a rezolva o sarcină surpriză (jocul „Ghiceşte şi taci!" care educă şi stăpânirea de sine), sau competiţia. În prima parte a preşcolarităţii, iniţiativa unor astfel de jocuri aparţine adulţilor sau copiilor mai mari; odată însuşite regulile şi exersată plăcerea de a juca, se naşte şi iniţiativa proprie pe la 5-6 ani.  Jocurile-dramatizări apar în funcţie de impresiile pe care le produc poveştile şi basmele învăţate: „De-a Ridichea uriaşă”, „De-a Scufiţa Roşie”, „De-a Căsuţa din oală” etc. Dramatizările sunt sugerate de educatoare şi au la bază scenarii elaborate de specialişti sau de educatoare: „Capra cu trei iezi” dramatizare după Ion Creangă, „Sarea în bucate” după Petre Ispirescu ş.a..  6. Jocurile didactice sunt o categorie aparte de jocuri. Ele sunt integrate demersului educaţional explicit, sunt propuse de către adultul educator, au obiective educaţionale bine precizate şi reprezintă forma ideală prin care jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preşcolare poate sprijini învăţarea „deghizat" dirijată, pregătind integrarea ulterioară a copilului în şcoală. Originea jocului didactic este fixată de către U. Şchiopu în jocurile exerciţiu ale vârstei antepreşcolare. El are o sarcină didactică specifică (o problemă de rezolvat pentru copil, problemă ce vizează explicit dezvoltarea pe o anume coordonată psihologică). Alături de sarcina didactică, jocul didactic are reguli specifice şi elemente de joc.  În grădiniţă se realizează jocuri didactice la toate tipurile de activităţi comune (de comunicare, cu conţinut ştiinţific, matematic, de muzică, desen-pictură-modelaj) şi se regăseşte utilizat cu succes şi în contextul unor activităţi cu scop evaluativ. Această prezentare pe scurt a jocurilor poate duce la următoarele concluzii: jocul ţine de natura copilului; îi însoţeşte şi îi sprijină major dezvoltarea personalităţii; se complică atât ca forme, conţinuturi cât ţi ca reguli pe măsură ce personalitatea copilului evoluează.

9. Locul jocului didactic în cadrul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire şi educare a copiilor de vârstă preşcolară, deoarece rezolvă într-o formă cu totul adecvată vârstei, sarcinile instructive complexe programate în grădiniţă. Prin introducerea şi folosirea jocului didactic ca mijloc de bază în activităţi de educare a limbajului şi activităţi matematice se realizează una din cele mai importante cerinţe ale educaţiei preşcolare, aceea de a-i învăţa pe copii destul de multe lucruri însă nu prin metode şcolăreşti, ci sub formă de joc. Spre deosebire de celelalte jocuri, jocul didactic este creat de pedagog, este orientat şi subordonat îndeplinirii sarcinilor instructiv-educative şi intră în fondul mijloacelor pedagogice fiind însuşit treptat de către copii şi apoi preluat, prelucrat şi integrat în activităţi de către copii, influenţând sistematic conţinutul acestora. Jocul didactic este o activitate care se deosebeşte prin structura sa specifică de celelalte activităţi cu un conţinut asemănător prin unitatea deplină între sarcina didactică şi acţiunea de joc, forma distractivă pe care o îmbracă şi o păstrează permanent.  Putem trage concluzia că jocul didactic ne ajută să organizăm activitatea intelectuală a copiilor în forme cât mai atrăgătoare, accesibile şi de o vădită eficienţă. Deşi rolul său este mai neînsemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe, jocul didactic are o contribuţie largă în precizarea, consolidarea, adâncirea, verificarea, sistematizarea şi evaluarea cunoştinţelor, iar între mijloacele instructiv-educativ ocupă locul cel mai important prin influenţa pe care o exercită asupra celor mai profunde laturi ale personalităţii copilului. Fiind tipul de activitate prin care se urmăreşte fixarea, sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor, trebuie reţinut faptul că jocul didactic se desfăşoară după activităţile de observare, lecturi după imagini, memorizări, povestiri, deci este necesar să se asigure legătura şi continuitatea cu activităţile care constituie rezerva de cunoştinţe necesare jocului didactic.  Fiind pregătite în cadrul jocurilor alese prin exerciţiile senzoriale sau jocuri-exerciţii, jocurile didactice contribuie la dezvoltarea sensibilităţii auditive, gustative, olfactive, tactilo-kinstezice.  Trecerea de la perceperea nediferenţiată spre perceperea organizată şi sistematică a mediului înconjurător nu se face rapid şi nici spontan, ci presupune un proces de educaţie şi instrucţie relativ îndelungat, prin organizarea unor activităţi complete cu obiectele şi substitutele acestora. Pentru a cunoaşte îndeaproape rolul şi locul jocului didactic în cadrul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă, trebuie să cunoaştem conţinutul cunoştinţelor care se consolidează, se adâncesc, se sistematizează şi se verifică prin jocul didactic. La vârstă preşcolară copilul este în plină dezvoltare deci, şi procesele psihice se dezvoltă, jocul didactic contribuind la dezvoltarea gândirii logice care operează cu noţiuni, judecăţi, raţionamente. Tot acum, gândirea copilului se ridică treptat la un nivel mai înalt, se dezvoltă operaţiile gândirii, copilul comparând fructe, legume, animale, scoate în evidenţă deosebiri şi asemănări, face analize şi sinteze ajungând la generalizări şi abstractizări.În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii se dezvoltă şi limbajul astfel sunt prevăzute în programă jocuri didactice care ajută la îmbunătăţirea pronunţiei unor sunete mai greu de rostit, la folosirea corectă a numărului substantivelor şi a acordului gramatical. Jocul didactic are o largă contribuţie şi la stimularea şi dezvoltarea atenţiei, memoriei, imaginaţiei, la conturarea personalităţii copilului preşcolar, la pregătirea lui pentru şcoală. Numai cunoscând conţinutul şi varietatea jocului didactic, educatoarea poate să se orienteze cu uşurinţă în alegerea şi conducerea metodică a jocului didactic, la utilizarea lui pentru formarea şi educarea copilului de vârstă preşcolară.

10. ROLUL ŞI FUNCŢIILE JOCULUI DIDACTIC IN GRĂDINIŢA DE COPII 1. Conceptul de joc didactic. Rolul jocurilor didactice. Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective şi sarcini de învăţare, folosind un conţinut accesibil, modalităţi atractive şi recreative de organizare şi desfăşurare, precum şi materiale didactice interesante. Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcţii şi sarcini de învăţare cu forma plăcută şi atractivă a, jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea sarcinilor formative ale procesului de învăţământ, în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate planurile psihicului său: cognitiv, afectiv şi voliţional. Importanţa jocului didactic constă in faptul că el facilitează pregătirea copiilor preşcolari pentru introducerea lor în activitatea de învăţare.  Jocurile didactice solicită intelectul copiilor pentru a rezolva unele sarcini .în mod individual. Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritului de observaţie, la concentrarea atenţiei şi la formarea unor deprinderi de muncă intelectuala. independenta. 2. Jocul didactic, formă de tranziţie de la joc la activitatea de învăţare  Comparând jocul didactic cu activitatea de învăţare, vom vedea că el conţine elemente din ambele categorii de activităţi. In cadrul jocului didactic, copilul preşcolar dispune de totală   independenţă, libertatea lui mergând la autoorganizarea şi conducerea jocului. Activitatea de învăţare solicită un efort intelectual, ca fiind o muncă intelectuală. Organizarea activităţii de învăţare impune o disciplină riguroasă, iar aprecierea rezultatelor obţinute apeleză la responsabilitatea elevilor. De aceea, jocul didactic este forma fundamentală de organizare a activităţii instructiv- educative din grădiniţa de copii. 3. Structura şi metodologia jocului didactic. Structura jocului didactic este alcătiută din: conţinut, sarcina (sarcinile didactice), acţiunea, regulile (restricţiile jocului) cu elemente specifice de joc. În programul grădiniţei de copii, jocul didactic, ca una din activităţile principale, este echivalent cu lecţia în programul şcolii primare. Elementele constitutive ale jocului didactic: Conţinutul jocului didactic este format din cunoştinţele, priceperile şi deprinderile cere trebuie formate la activitatea (disciplina) respectivă. Sarcina didactică reprezintă sarcina care se dă copiilor spre rezolvare - a cunoaşte, a denumi, a clasifica, a construi, ş.a.- şi care se referă la -conţinutul care trebuie învăţat. Aşadar, sarcina didactică este una din componentele principale ale jocului didactic care concretizează, la nivelul vârstei preşcolare, scopul urmărit în activitatea matematică respectivă. Acţiunea jocului şi elementele de joc, reprezintă modalitatea în care se desfăşoară realizarea sarcinii didactice. Competiţia sau întrecerea constituie un alt element de joc, cu utilizare frecventă, în care accentul cade pe ritm şi calitate.  Cuvântul ca element de joc, are o contribuţie valoroasă la crearea unei atmosfere plăcute, antrenante. Ghicirea este folosită cu precădere în jocurile fără material, contribuind la antrenarea copiilor la activitate. Aşteptarea şi surpriza dau un colorit emoţional jocului didactic,  se folosesc în majoritatea jocurilor asociate cu mişcarea sau cu un alt element de joc. Regulile jocului fac legătura între sarcina didactică şi acţiunea jocului. Fiind aservite sarcinii didactice, ele reglementează acţiunea jocului. Structura unitară a jocului didactic depinde de felul în care regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică şi elementele jocului. De asemenea, reuşita jocului este condiţionată, în mare măsură, de desfăşurarea lui metodică, de felul în care acesta este condus de educatoare.

11. Metodologia, organizarea şi desfăşurarea jocului didactic. Jocul didactic, ca activitate instructiv-educativă în programul grădiniţei, trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe privind organizarea, conducerea şi evaluarea acestei activităţi. Desfăşurarea jocului cuprinde, mai multe momente: Introducerea în joc se poate realiza printr-o scurtă convorbire pentru familiarizarea copiilor cu unele aspecte ale jocului şi cu regulile care trebuie respectate, prin intuirea materialului ca şi printr-o expunere care să stârnească interesul copiilor sau chiar printr-o ghicitoare. Anunţarea jocului urmăreşte cunoaşterea de către copii a felului activităţii şi a titlului jocului. Explicarea jocului cuprinde prezentarea de către educatoare a principalelor etape ale acţiunii jocului, precizarea regulilor jocului, indicaţii asupra modului de folosire a materialului didactic, comunicarea sarciivilor conducătorului jocului şi a cerinţelor pentru câştigătorul individual sau pentru echipa câştigătoare. Fixarea regulilor se realizează fie printr-o scurtă convorbire în care se precizează ce va trebui să facă copiii în momentele importante ale acţiunii, sau executarea jocului de probă sub conducerea şi îndrumarea directă a educatoarei.  Executarea jocului. Jocul începe la semnalul educatoarei care, la început, intervine mai des amintindu-le copiilor regulile, dând indicaţii asupra folosirii materialului ş.a. Pe măsură ce jocul se repetă, ea acordă copiilor mai multă independenţă lăsându-i să acţioneze liber. Încheierea jocului.  În   încheierea jocului   se   declară   câştigătorul şi se fac aprecieri asupra modului cum s-a desfăşurat jocul, dând cuvinte de laudă asupra copiilor care au respectat regulile şi nominalizându-i şi atenţionându-i pe cei care au făcut greşeli şi s-au descurcat mai greu. O încheiere plăcută, prin bucuria succesului şi prin satisfacţia imediată pe care o dă copilului, sporeşte interesul preşcolarului pentru jocurile didactice. 5. Categorii de jocuri didactice. Valoarea formativă a jocurilor didactice, ca şi diversitatea obiectivelor urmărite, au condus la necesitatea stabilirii unor categorii de jocuri didactice. Cele mai semnificative criterii de clasificare a jocurilor didactice sunt: conţinutul activităţii, care este un conţinut de învăţare (informaţii, deprinderi, capacităţi), obiectivele urmărite şi materialul folosit. După conţinutul lor, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice  pentru cunoaşterea mediului înconjurător, pentru comunicare, jocuri pentru dezvoltarea reprezentărilor matematice, jocuri muzicale ş.a. La baza acestui criteriu stau conţinuturile activităţii de învăţare. După criteriile urmărite, ele pot fi: de dezvoltare a proceselor  psihice, de cunoaştere, de formare a percepţiilor şi reprezentărilor de spaţiu, timp, mărime, formă, culoare, de orientare în spaţiu, de însuşire a structurii gramaticale a limbii.  Jocurile intelectuale mai pot fi clasificate în: jocuri senzoriale de ghicire sau de recunoaştere a unui obiect cu ajutorul simţurilor, jocurile de analiză perceptuală de reconstituire de imagini din fragmente, jocuri de construcţie după model ş.a.



R1